ÎNTÂLNIRE CU DUMNEZEU

ÎNTÂLNIRE CU DUMNEZEU

CUVÂNT ÎNAINTE

Un eveniment memorabil din viaţa apostolului Pavel este amintit în 2 Cor. 12. Referinţa la eveniment este, însă, sumară astfel că nu atrage prea mult atenţia. Dacă evenimentul ar fi fost mai recent, probabil ar fi stârnit mai mult interes.

Dar iată, mai târziu, chiar şi în secolul XX, s-au produs evenimente asemănătoare. Această broşură descrie un eveniment asemănător, care a avut loc în anul 1973. Evenimentul este şocant şi mulţi oameni nu sânt pregătiţi să-l creadă, însă trebuie să recunoaştem că avem cunoştinţe limitate şi că fapte şi evenimente complet străine cunoştinţei noastre aşteaptă să fie cunoscute. Experienţa fratelui Gavril Bărnuţ nu este unică. Evenimente mai mult sau mai puţin asemănătoare, s-au întâmplat în diverse locuri şi timpuri. Cred că cel mai proeminent caz este acela al Mariettei Davis, din statul New York, care a căzut într-o stare de transă timp de nouă zile, în anul 1848. Nimeni, nici chiar medicul, nu a reuşit să o scoată din starea aceea. Când ea şi-a revenit la viaţă, a declarat că a fost în cer, a văzut acolo persoane pe care le cunoscuse pe pământ, dar care trecuseră din viaţă, a văzut îngeri şi de asemenea pe Isus. După revenirea la viaţă, Marietta care înainte nu avusese o înclinaţie religioasă, a manifestat o puternică speranţă în perspectiva intrării ei definitive în Paradisul păcii. Ea a declarat că nu va mai trăi mult pe pământ. Ea a mai trăit şapte luni, murind la timpul şi în modul prezis de ea.

Cazurile de felul acesta nu sunt cu totul neobişnuite pentru secolul XX. Un număr crescând de cazuri de moarte clinică au fost studiate. Cercetătorii posedă un material documentar din ce în ce mai bogat, încercând să facem o comparaţie, găsim că există asemănări izbitoare între relatarea fratelui Gavril Bărnuţ şi relatări ale altor persoane care au trăit în alte locuri şi timpuri şi care au trecut prin experienţe similare. Câteva experienţe asemănătoare pe care le cunoaştem sânt următoarele. Richard E. Eby, un credincios american, s-a aflat în stare de moarte clinică timp de câteva ore, în urma unui accident; evanghelistul indian Sundar Singh, a descris viziunile pe care Dumnezeu i le-a dat în mai multe rânduri; Marietta Davis a descris experienţa deosebită prin care a trecut Asemănările existente între aceste relatări sânt următoarele:

- starea înaltă a lucrurilor din cer este imposibil de descris pe deplin în cuvinte omeneşti;

-  fiinţele cereşti se află într-o stare nespus de fericită şi plină de pace;

-  acolo nu există imperfecţiunile de aici de pe pământ;                                             

-  îngerii au  o comportare foarte  blândă şi cuvintele lor sânt la fel;

-  natura de acolo este minunată, cu flori şi copaci de o frumuseţe de nedescris;

-  acolo există un miros plăcut, o aromă puternică care şochează pe orice nou venit;

-  vederea pătrunde foarte departe atât orizontal cât şi vertical. Fiecare din   puncteleenumerate este prezent cel puţin în două din cele patru cazuri luate în considerare.

Noţiunile incluse în această broşură ca de exemplu, necredinţa oamenilor, revelaţia care schimbă starea oamenilor, iertarea pe care o dă Dumnezeu, pedeapsa pentru cei ce nu se întorc la Dumnezeu şi starea fericită din cer, sânt în acord cu doctrina creştină fundamentală. Viaţa aceasta este trecătoare. Nu avem decât să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

CAP I VIATA MEA

Doresc să vă descriu experienţa deosebită prin care am trecut eu. Cei ce nu cred minunea care a făcut-o Dumnezeu cu mine pot totuşi să fie mântuiţi, dar cei ce nu cred în Dumnezeu şi în Domnul Isus, vor fi excluşi de la mântuire datorită necredinţei lor. Doresc să vă spun cum s-a îndurat Dumnezeu de mine si m-a schimbat. Eu nu puteam să cred în Dumnezeu. Nimeni nu putea să mă convingă că Dumnezeu există. Credeam că sânt cel mai puternic om si că voi trăi întotdeauna. Credeam că nimeni nu mă poate abate de pe calea pe care eram, calea pierzării, însă Dumnezeu m-a abătut de pe calea mea, deşi nu aveam merite, pe o altă cale, îngustă, pe care uneori e mai greu.

Corpul meu a fost declarat mort timp de treisprezece ore, n-a simţit nimic n-a auzit nimic, n-a văzut nimic, şi nu era conştient. Sufletul meu a plecat din corp. Am simţit clar când a plecat sufletul din corp. Acest corp a rămas pe pat. Soţia mea şi fratele meu au scos afară din casă corpul meu pentru a lua aer curat, dar a fost degeaba. Ei au chemat medicul şi el a venit imediat. El a dat corpului meu câteva injecţii dar fără rezultat. Am fost dus cu salvarea la spital în Şimleul Silvaniei, la aproximativ 25 km de satul meu. Câţiva medici sub îndrumarea medicului Puşcaş s-au adunat în jurul corpului meu şi l-au tratat. Un număr considerabil de injecţii şi tablete au fost date corpului meu, fără nici uri rezultat. Nu era nici un semn de viaţă în corpul meu. în cele din urmă medicii au spus soţiei şi fratelui meu:

- Nu ştim ce să mai facem:  este mort.

Corpul acesta a fost mutat din salon în morgă. Soţia şi fratele meu ne mai având ce face au trebuit să accepte ideea că am murit deşi totul s-a întâmplat atât de repede. Eu fusesem un om sănătos, fără probleme medicale. Ei au părăsit spitalul, au plecat în oraş şi au cumpărat lenjeriepentru înmormântarea mea. Dar mai târziu înainte de a ajunge la gară pentru "a merge acasă, o simţire ciudată a determinat-o pe soţia mea să se întoarcă la spital. Ea s-a întors la spital împreună cu fratele meu şi s-au îndreptat spre morgă. Acolo, încuiat în camera aceea eram eu.

Revenisem la viaţă. Sufletul meu s-a reîntors în corpul meu şi corpul meu era viu din nou. Vestea s-a întins cu repeziciune în spital şi toţi s-au pus în mişcare.

Dumnezeu a hotărât să-mi arate lucrurile pe care nu puteam să le cred. însă acum le cred şi vă mărturisesc să credeţi că Dumnezeu există însă nu-i place păcatul: minciuna, curvia, beţia, hoţia, şi toate celelalte fapte rele. Trebuie să credem în Dumnezeu chiar dacă avem de suferitpentru aceasta. Oricine nu vrea să sufere aici pe pământ pe nedrept pentru Dumnezeu, va suferi într-o zi în iad. M-am născut în anul 1939 în satul CEAN judeţul Satu-Mare. Noi eram patru copii în familie: trei băieţi şi o fată. Tatăl meu a plecat la război în Rusia în anul 1944 şi a murit acolo.Situaţia familiei noastre, care era o familie săracă, s-a îngreunat şi mai mult. Nu aveam decât jumătate de hectar de pământ, de slabă calitate. Tatăl meu era foarte credincios. De multe ori mama ne amintea cât de credincios era tatăl meu. Când a plecat în război, el a spus mamei mele:

-   As dori ca tu să te pocăieşti, chiar dacă nu ne vom mai vedea niciodată. Dar mama i-arăspuns:

-   Eu? Niciodată. Decât să-l fac de ruşine pe tatăl meu care este cantor în bisericaortodoxă, prefer să mor.

Mă bucur că l-am văzut pe tatăl meu într-un loc minunat care nu se poate explica cu cuvinte omeneşti, de către nimeni din lume. Acolo ne aşteaptă o frumuseţe şi o splendoare mare dacă rămânem credincioşi până la sfârşit.

După moartea tatălui meu în război prima persoană în familia noastră care s-a întors la Dumnezeu, a fost sora mea. Ea era cea mai mare dintre noi Dar mama a fost împotriva ei pentru că s-a pocăit. Mama a mustrat-o, dar sora mea a rămas credincioasă şi s-a rugat pentru noi. Puţin mai târziu sora mea a murit în mod neaşteptat După moartea ei mama mea şi-a schimbat atitudinea şi s-a întors la Dumnezeu deşi tatăl ei, bunicul meu, era cu totul împotrivă. Tatăl ei sa supărat pe ea din cauza că s-a pocăit şi a bătut-o.

Mama mea era o femeie mică, slăbuţă şi bolnăvicioasă. Ea a fost plină de dragoste pentru copiii ei. Ea, nu înceta să se roage pentru noi şi să ne cheme la mântuire. Ea a înţeles Cuvântul lui Dumnezeu care spune ca nimeni nu ştie de ce duh este condus (Luca 9:55) şi că mare putere are rugăciunea fierbinte a celor credincioşi pentru cei necredincioşi (Iacov 5: l ,6). însă eu de mic copil am devenit necredincios iar mai târziu un necredincios hotărât în slujba satanei: nu puteam să cred nimic decât ce se vede şi se poate atinge si nu cred că ar fi existat cineva în lume care să poată convinge sufletul meu de realitatea faptului că Dumnezeu există. Dar Dumnezeu a fost acela care m-a convins şi El a devenit tatăl meu. Motivele pentru care am fost necredincios au fost următoarele:

-   primul motiv a fost acela că tatăl meu a murit în război şi noi am rămas patru copii orfani şi foarte săraci. Eu am gândit că dacă există Dumnezeu, El n-ar fi îngăduit să moară tata. Pe timpul acela nu ştiam că voia lui Dumnezeu este diferită de cea a oamenilor.

-   al doilea motiv a fost acela că bunicul meu deşi a fost cantor în biserica ortodoxă, toată viaţa lui, până la vârsta de 96 de ani , înjura şi blestema grozav pe Dumnezeu. Eu gândeam că dacă ar exista Dumnezeu l-ar pedepsi pe el care se roagă şi cântă lângă popa şiapoi blestemă pe Dumnezeu Acum ştiu că toţi cei ce blestemă şi înjură se pregătesc pentru un iad îngrozitor.

-   al treilea motiv a fost acela că la vârsta de 10 ani am devenit slugă la cel mai bogat om din sat. Omul acesta s-a purtat rău cu mine şi nu-mi zicea niciodată pe nume. Deşi eram harnic si umblam repede prin curte ca să-mi îndeplinesc treburile, mă striga cu nume de animal.

- al patrulea motiv a fost acela că sora mea a murit. Noi am fost patru fraţi, trei băieţi şi o fată. Sora mea, singura pe care o aveam, a murit la vârsta de 16 ani. Eu mi-am pus întrebarea: De ce a murit sora mea? Dacă există Dumnezeu, de ce a luat-o chiar pe ea? De ce nu a muritunul din cei trei băieţi? însă acum tot eu dau răspunsul: Dumnezeu poate chema la El pe acela care este gata pentru El.

M-am căsătorit la vârsta de 19 ani în comuna Marca, judeţul Sălaj şi am patru copii: doi băieţi şi două fete. îmi plăcea să cânt, să mă distrez şi am trăit în păcat. Obiceiul meu era ca în fiecare duminică să merg la bufet, în timp ce soţia mea mergea la biserică, veneam acasă noaptea târziu şi în loc să mă culc cântam la acordeon. Soţia îmi zicea:

- culcă-te, cine trece pe aici îşi face impresia că eşti fără minte. Eu însă îi răspundeam că nu mă interesează ce vorbeşte lumea la adresa mea. Totuşi nu-mi zicea nimeni că sunt fără minte. Dacă atunci nu mă interesa ce zice lumea la adresa mea, acum nici atât. Cu toate că acum îmi spun unii că sunt fără minte. Mai bine fără minte pentru Cristos decât deştept pentru această lume care în curând va trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu şi cei ce fac voia Lui nu vor trece niciodată ci se vor bucura în slavă în cer pentru totdeauna.

Eu nu îi simpatizam pe credincioşi şi îi vorbeam de rău. în satul meu era o biserică baptistă românească iar în satul vecin Ipu era o biserică baptistă maghiară, dar eu eram ostil şi unora şi altora. Pe maghiari îi uram. în zona noastră locuiesc  români şi maghiari, în timpul celui de-al doilea război mondial maghiarii au terorizat şi au ucis pe români. De fapt între 1940 - 1944 partea de nord-vest a României a aparţinut de Ungaria.Maghiarii au demolat atunci biserici şi case româneşti. Astfel că românii nu îi iubeau pe maghiari şi eu de asemenea. Nu doar păcatele mari sânt păcate. Există şi păcate mici.

Oamenii consideră că doar a da foc la casa cuiva sau a ucide e păcat, însă chiar şi faptul de a avea ură în inimă faţă de cineva, oricine ar fi el, este păcat Mama mea venea adeseori la noi cu scopul de a ne chema la pocăinţă şi la mântuire, întotdeauna ea ne aducea verdeţuri dar şi darul cel mai de preţ. Biblia. O scotea din coşul ei şi îmi spunea să o las să-mi citească cel puţin un verset. Eu însă îi răspundeam categoric: nu pot să cred lucruri mistice, nu pot să cred lucruri neadevărate.

În ziua de duminică 24 iunie 1973 mama a venit din nou la mine în comuna Marca judeţul Sălaj. Ea locuia în satul Cean. judeţul Satu-Mare unde m-am născut eu. Dimineaţa ea ne-a chemat la biserică. Eu însă i-am răspuns răspicat:

- Du-te dumneata, ia şi soţia si copiii, eu nu merg Nu pot să cred nimic decât ceea ce se vede si se poate pipăi, nu mai încerca să mă convingi, lasă-mă în pace cu atâtea teorii. Ea trebuia întotdeauna să plece şi să vină plângând şi cu frică, poate eu îi voi răspunde din nou
dur şi cu indiferenţă. A plecat la biserică iar când s-a întors a văzut casa plină de fum, deoarece cu invitasem pe toţi prietenii care trecuseră pe lângă casa mea să intre, să bea, să mănânce şi să dăm slavă celui rău prin bancuri, glume proaste, joc de cărţi şi consum de băuturi alcoolice. Acum cunosc adevărul Cristos nu locuieşte într-o inimă alcoolică. Dacă în slujba statului nu se permite folosirea alcoolului, în slujba lui Dumnezeu nici atât în Psalmul l :2 găsim scris că omul fericit este acela care "zi şi noapte cugetă la Legea Domnului".

Mama văzând casa plină de fum a început să plângă. Soţia a pregătit masa şi ne-a poftit la masă. Mama m-a rugat s-o las să se roage înainte de a mânca. Eu însă i-am răspuns:

- Nu! dacă vrei să te rogi şi să plângi du-te acasă în singurătatea matale, plânge acolo şi roagă-te acolo până ţi se vor uza genunchii, dar pe mine te rog să nu mă superi.

Eu n-am putut să plâng nici atunci când eram copil. Când am crescut mare am avut o inimă aşa de împietrită încât nu puteam să plâng. Iar acum când îmi vine să plâng fără să vreau unii fraţi îmi spun:

- Nu e frumos să plângi când predici!                        

Eu n-aş vrea să plâng dar în sufletul meu s-a produs o bucurie aşa de mare când îmi amintesc de dragostea şi bunătatea pe care Dumnezeu a avut-o faţă de mine încât îmi vine să plâng fără să vreau. Să observăm că în Evanghelia după Luca cap.6, vers. 21 nu scrie "Ferice de cei ce râd" ci "Ferice de cei ce plâng".

Pentru că nu am lăsat-o pe mama să se roage, ea a spus că nu poate să mănânce şi că merge acasă. Şi-a golit coşul plângând şi mi-a zis:

-   Dragul meu, începând cu ziua de astăzi niciodată nu-ţi voi mai zice să te pocăieşti dar nu uita că atât mă voi ruga pentru tine şi voi posti, până când, ori te vei pocăi, ori eu voi muri.

-   Eu am răspuns:

- Mai degrabă vei muri dumneata de o sută de ori decât eu să mă pocăiesc odată. Poţi să pleci. Am tratat-o cu indiferenţă şi am respins-o. In loc să-i fi zis: Mamă vino şi mănâncă. Mama a plecat flămândă. Soţia mea a condus-o pe mama în curte, a insistat să nu plece şi să mănânce, dar ea n-a vrut ci i-a spus soţiei mele:

-   Florica, te rog ascultă-mă, roagă-te şi tu începând cu ziua de azi ca Dumnezeu să-i dea măcar atâta credinţă ca să-l recunoască că El există. Posteşte şi tu cel puţin o zi că eu voi posti trei zile şi mă voi ruga pentru el. Soţia a fost de acord. Eu n-am ştiut ce s-au înţeles ele.Mama a plecat iar soţia mea s-a întors în casă şi a început să mă mustre:

-   Nu este ea măicuţa ta? De ce ai făcut aşa cu ea? De ce nu ai lăsat-o să mănânce? De ce nu ai făcut cu ea cum faci cu mine?

Când soţia mea mă supăra în loc să o bat sau să mă cert cu ea ieşeam afară şi cântam o melodie.

-   Eu i-am răspuns:

-   Dacă mă superi merg la bufet.

Aşa am făcut, am plecat şi m-am întors seara târziu, începând de luni, a doua zi, soţia s-a rugat şi a postit şi mama mea la fel. Eu, împreună cu fratele meu mai tânăr am mers în comuna vecină Coznici. Lucram cu autorizaţie ca zidar-zugrav. Am îmbrăcat casa cu ceramică în exterior iar în interior am zugrăvit-o. De luni până joi lucrurile mi-au mers bine şi am fost aşa de vesel, ca niciodată. Dar ceva ciudat şi neobişnuit urma să se întâmple.

CAP II

EXPERIENŢA INTERIOARĂ

În timpul acesta mama se ruga şi postea îndeplinind astfel  Cuvântul  Scripturii care spune: "Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit". (Iacov 5:16). Dar joi, la ora

amiezei, am fost chemaţi la masă si eu am coborât de pe schelă. Atunci am auzit un zgomot mare că vine de sus în jos, fără a vedea nimic. Am simţit că ceva moale ca un burete s-a lăsat pe capul meu. Am încercat să-l dau la o parte punând mâna pe cap dar atunci ceva ca un curent electric s-a strecurat în capul meu si m-a zguduit extraordinar de tare. însă în mijlocul curţii unde eram eu nu era nici un curent electric, în clipa aceea mi-a venit o stare de plâns cum n-am avut niciodată. Fratele meu a sărit de pe schelă şi m-a întrebat:

-  Ce e cu tine Gavrile? Eu i-am răspuns:

-  Nu ştiu Ioane. Cu toate ca n-am putut să plâng până atunci, i-am zis:

-  Aşa-mi vine să plâng acum Ioane! Să zbier să se audă peste toata comuna. Nu ştiu ce s-a produs înăuntrul meu. Nu m-a jignit nimeni, nu m-a bătut nimeni, dar îmi vine să strig, să se audă peste toată comuna.

M-am considerat cel mai vinovat din acel moment şi m-am considerat nu numai, vinovat ci şi criminal. Am zis către fratele meu să mergem acasă proprietarul casei a insistat mult să merg să mănânc. Aducându-mi cea mai bună ţuică şi cel mai bun vin, dar nu mi-a trebuit şi i-am spus că nu mănânc nici nu beau. M-am culcat în curte sub un dud unde am plâns cu amar ne ştiind ce e cu mine L-am întrebat pe fratele meu:

-  Am dat eu cuiva în viaţa mea vreo palmă?. Niciodată n-am bătut pe nimeni. De ce dar în gândul meu mă frământă ideea că sânt criminal? El a spus

-  Eu nu ştiu, poate ai ceva cu nervii. Vino la spital.

-  Nu merg, nu mă doare nimic, eu vreau să merg acasă. Te rog, Ioane, înţelege-mă vino să mergem acasă.   El a întrebat:      

-  Ce vrei să faci acasă? Eu am răspuns:

-  Ioane, cu   toate că până acum   nu L-am recunoscut pe Isus Cristos, pe Dumnezeu, acum recunosc că există şi mă consider vinovat. Vreau să merg acasă să mă închid în cameră, să nu las pe nimeni înăuntru, nici azi, nici mâine. Vreau să mă rog toată ziua acolo şi să fiu iertat. Vreau să citesc în Biblie şi să cunosc şi eu adevărul. Proprietarul casei mi-a zis

-   Lasă Gavrile că doar nu l-ai omorât tu pe Cristos, dar eu i-am răspuns că şi eu prin faptele mele   de   necredinţă   am   contribuit   la  moartea Domnului Isus. Ei au spus.

-   Poate a mâncat ceva şi şi-a pierdut minţile. Era în 28 iunie    1973. Dimineaţa următoare în 29 iunie am mers acasă cu bicicleta împreună cu fratele meu. Soţia mea când m-a văzut s-a mirat pentru că eram palid la faţă. Ea m-a întrebat:

-  Ce-i cu tine, Gavrile? Eu i-am răspuns:

-  Nu mă doare nimic, dar ieri n-am putut să mănânc, nici să beau, nici să fumez. Ea a spus:

-  Nu e nimic că n-ai putut să bei şi să fumezi, dar dacă n-ai putut să mănânci poate te doare ceva. Du-te la dispensar.

-  Nu merg, nu mă doare nimic.

-  Iţi pregătesc o supă.                        

-  Nu îmi trebuie.

Eu doream altceva. Nu să merg la dispensar. Nu sufeream de o boală în corpul meu ci sufeream de cea mai gravă boală din lume în sufletul meu. Ştiţi care e cea mai gravă boală din lume? E boala de necredinţă. Această boală bântuia sufletul meu. Nu puteam să cred nimic şi nu mă putea convinge nimeni. Dumnezeu a văzut acest lucru şi m-a convins şi acum nu pot să stau nepăsător, nu pot sa tac, deşi mi s-a spus de multe ori: "Te rugăm să taci, daca nu, o încurci", însă începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi nu de oameni. Dumnezeu este cu mine. El este alături de mine şi nu port frică chiar dacă ar trebui să

mor. Dumnezeu este singurul care m-a salvat în acea zi îngrozitoare în care nu eram împăcat cu El. Ziua plecării din această lume este o zi de groază pentru sufletele care nu sânt împăcate cu Dumnezeu. Situaţia aceasta este cea mai grea.

Soţia mea a început să pregătească o supă iar fratele m-a rugat să-l ajut să-şi repare bicicleta în curte. Era dimineaţa, ora şapte şi jumătate. După ce i-am reparat bicicleta am simţit dinspre casă un curent cald care venea asupra mea, deşi era dimineaţa şi vremea era răcoroasă. Dar nu numai atât ci şi un somn adânc şi foarte dulce precum şi gândul că mor şi i-am spus fratelui meu:

- Ioane, eu mor imediat. El a spus:

- Dacă te-ai vedea cum arăţi, eşti mort deja. Eu merg după salvare.

- Ioane, nu te duce. Merg să  mă culc şi imediat voi muri.

Am intrat în casă si am văzut că soţia mea făcea focul pentru supă. Era în jurul orei opt fără un sfert. Am spus soţiei:

- Florica! lasă focul şi pregăteşte-mi un pat să mă culc. Eu mor imediat. Ea s-a ridicat cu lacrimi în ochi s-a uitat la mine şi mi-a zis:

Gavrile nu mă necăji, m-ai necăjit destul de când eşti. Cum să mori şi să mă laşi cu trei copii Pe timpul acela aveam trei copii, acum avem patru. Apoi ea a spus:

-  Du-te, culcate în pătuţul fetei. Eu am spus:

-  Pregăteşte-mi un pat ca să mă culc bine, pentru că sânt sigur că acum mor.

-  Nu te teme, îţi trece ţie imediat. Culcă-te în pătuţul fetei.

M-am culcat acolo, picioarele îmi atârnau de la genunchi în jos si mi-am pus mâinile pe piept. Imediat am văzut ca apare din stânga un om înalt, îngrozitor, cu faţa albă, ochii roşii, si îmbrăcăminte roşie ca tabla înfocată A venit la mine şi mi-a zis pe nume

-Gavrile, ştii cine sânt eu? Avea o voce pătrunzătoare şi ascuţită.

- Nu ştiu, am răspuns.

Eu sânt Diavolul sau Moartea cum vrei să-mi spui, am venit după tine. M-am speriat şi am strigat la soţia mea şi as fi vrut să strig la toată lumea în acel moment. La fel a fost şi cu bunicul meu când a murit, a strigat extraordinar de tare, n-ar fi vrut să meargă acolo. El a fost cantor toată viaţa Iui, dar degeaba, căci chiar şi duminica când venea de la biserică, nu mergea acasă, până nu trecea pe la cârciumă. Acolo se îmbăta apoi mergea acasă şi îşi bătea soţia - bunica mea - şi copiii. Degeaba a fost cantor. La doi domni nu poţi sluji. Când a murit a strigat: Nu mă duc acolo! Nu merg cu ăştia! Nu voia să meargă în iad. Şi eu aş fi dorit să strig atunci la toată lumea, fiindcă n-aş fi dorit să merg în iad pentru nimic în lume. Soţia mea a venit lângă mine şi m-a întrebat:

- Ce e cu tine Gavrile? Eu nu văd pe nimeni. Ea l-a chemat imediat pe fratele meu şi pe copii dar nici ei n-au văzut pe nimeni.

-Cum nu vedeţi pe nimeni? Nu vedeţi cât e de mare? N-am văzut niciodată aşa un om îngrozitor şi mare. Fratele meu a încercat să mă încurajeze, el a crezut că deja mi-am pierdut minţile şi a spus:

-Nu te teme Gavrile, lasă că-l omor eu, acum. Nu te teme.   Spune-mi unde este.

- De la picioarele mele, de acolo mă priveşte şi încă zâmbeşte la mine. El a crezut că sânt gata pentru el şi acum ca mulţumire mă va răsplăti cu un chin veşnic, pentru că aşa face el cu cei ce l-au slujit până la sfârşit. Dar fratele meu nu a văzut pe nimeni acolo şiuitându-se la mine a văzut că aveam ochii întorşi pe dos şi m-a întrebat:

- Gavrile, tu ne vezi pe noi?

Atunci am observat că îi aud, vorbesc cu ei dar nu-i văd deloc, întocmai ca un orb. Atunci mi-am dat seama ce greu este pentru un om orb; aş fi dorit să-mi văd soţia şi copiii încă o dată, dar nu puteam să-i văd. Mi s-a luat vederea. Atunci i-am spus soţiei mele:

-  Florica,  te rog să mă ierţi,  recunosc că te-am supărat mult în viaţa mea, dar acum te rog să   mă    ierţi. Trebuie    să   ne   despărţim  pentru totdeauna. Dă-mi voie să te sărut, si vreau să vă sărut pe toţi pentru că acum ne despărţim. Cea mai grea   fază   este   aceasta,   adespărţirii,    care   vine pentru, fiecare în parte şi este îngrozitor atunci când nu eşti împăcat cu Dumnezeu. Am sărutat soţia, pe fratele meu şi copiii. Soţia a început să ţipe:

-  Gavrile nu muri! Nu mă lăsa aici cu trei copii! Ultima dată am sărutat-o pe fetiţa de patru ani. Ea mă ţinea de mâna stingă, mă trăgea si zicea:

-  Tăticule, scoală-te! Tăticule nu muri! Nu am putut răspunde nimic. E îngrozitor să-ţi laşi familia pentru totdeauna. Preferam să sufăr chinuri groaznice, decât să văd aceste faze de despărţire. Eu nu mă certam cu soţia mea. Eu îmi iubeam soţia şi copiii. Imediat după ce amsărutat pe fiica mea cea mică, Diavolul mi-a zis:

-  Urmează-mă.

Fără să mă atingă cineva am simţit că o forţă nevăzută mă ridică de pe pat şi m-am văzut apoi într-un corp foarte negru şi ţeapăn. M-am îngrozit. Mergeam după Diavolul în corpul acela ţeapăn şi mi-am adus aminte că soţia mea şi copiii mei au rămas. Cu toate că n-am vrut să cred că există o altă lume decât aceea care se vede şi se poate atinge, am văzut o lume întunecată cu câmpie, spini şi pomi. Drumul parcă era din piatră ascuţită. Am privit la stânga şi la dreapta şi am văzut cu greu prin întuneric. Parcă trecuse un foc şi pârjolise câmpia. Doar lemnele au rămas nearse. Uitându-mă înapoi nu cumva o să-mi văd soţia şi copii, mi-am văzut corpul întins pe pat dar fără soţie, fără copii şi fără fratele meu, doarcorpul întins în pat în bucătăria aceea pe pătuţul fetiţei. Văzându-mi corpul m-am îngrozit, mi-a fost scârbă de el şi mi-am întors privirile imediat. Apoi mi s-a părut că a trecut un timp îndelungat de când am plecat şi m-am despărţit de cei dragi ai mei. La un moment dar am văzut departe că se vede o poartă colorată în toate culorile care străluceau mai mult ca soarele. L-am întrebat pe Diavolul ce se vede acolo. El a spus:

         -Acolo se vede poarta raiului de care tu nu vei avea parte. El aşa a crezut şi era convins că eu sânt gata pentru el. Dar Domnul Isus a avut în vedere ceva: rugăciunile mamei mele, ale soţiei, ale altor credincioşi şi câteva fapte bune din partea mea. În felul acesta am fost iertat, salvat şi binecuvântat.

Am ajuns lângă un tunel iar lângă tunel era o femeie. O cunoşteam pentru că era din satul meu şi era în viaţă. (După reîntoarcerea mea la viaţă i-am spus că am văzut-o acolo, dar nu a dat importanţa celor spuse de mine. Secretul prezenţei ei la locul acela ar putea fi explicat prin zvonurile pe care le-am auzit că femeia aceea  se ocupă cu vrăjitoria). Am întrebat-o:

-  Ce este aici? Ea a răspuns:                                                                           

-  Aici este lumea iadului, însă Diavolul mi-a zis:

-  Lasă femeia şi vino la locul pregătit pentru tine. Am mers în faţa tunelului şi privind prin tunelul acela întunecat şi mare care avea cam douăzeci de metri înălţime, cincizeci-şaizeci metri înălţime, şaptezeci-una sută metri adâncime şi al cărui tavan era  orizontal   şiapoi cobora, am văzut o lume întreagă acolo. Mii de demoni veneau cu mâinile ridicate, strigând, plângând, şi cerând apă şi ajutor, înfăţişarea lor era ca şi a Diavolului. M-am gândit că s-ar putea ca tatăl meu, bunicii şi rudele mele să fie acolo. Aş fi dorit să-i salvez. l-am  întrebat  pe Diavolul  unde este o găleată şi  apă,  deşi  n-aş  fi  dorit să-mi vorbească, pentru că avea o voce ascuţită parcă venea dintr-un fier. Nu ştiu cu ce aş putea compara vocea lui. Era ca şi când ai freca două bucăţi de fier, era pătrunzătoare, mi se părea că mă taie în două când îmi vorbea. Dar el a strigat:

-  Nici găleată, nici apă aici, nimic altceva decât foc şi chinul veşnic. Şi pentru că acolo îţi este pregătit, intră acolo. Când a strigat la mine, cu acea voce puternică, să intru acolo abia am păşit înapoi doi paşi şi am zis:

-  Nu intru.

Atunci pentru prima dată, din adâncul sufletului am strigat la Dumnezeu, dacă exişti Dumnezeule cu adevărat, te rog să mă ierţi şi să mă scapi de acest foc îngrozitor al iadului şi dacă îmi vei mai da viaţă voi spune oricui că Tu exişti şi voi face voia Ta. Doresc să vă spun că Dumnezeu există şi e atât de bun încât nu se poate explica în cuvinte omeneşti. Spuneţi la toţi că El există. Faceţi voia Lui şi spuneţi la toţi să facă voia Lui, la toţi cei ce doresc să fie în rai, iar cei ce nu doresc să facă voia Lui, vor ajunge în iad. Privind înăuntru prin tunel am văzut că între mine şi Diavolul apare o mână întinsă. Mâna cât şi îmbrăcămintea ei erau albe, puţin înspre galben şi aveau o strălucire foarte mare. O voce a zis Diavolului:

-  Nu vezi că are credinţă cât un grăunte de muştar? Nu ai nimic cu el. Luaţi-l îngeri şi duceţi-l în rai.  

-  Atunci au apărut doi îngeri lângă mine, unul m-a luat de o mână şi unul de alta şi mi-au zis:

-  Pentru că n-ai vrut să crezi nimic, Dumnezeu a hotărât să-ţi arate ce n-ai văzut niciodată şi să crezi ce n-ai crezut niciodată. (Doresc să explic afirmaţiile acestea aparent paradoxale. Domnul Isus a zis: Nu vezi că are credinţă cât un grăunte de muştar? Iar îngerii au zis: Pentru că n-ai vrut să crezi nimic...

Da, este adevărat că n-am vrut să cred nimic dar o mică înclinaţie spre binefacere exista în inima mea. Când eram copil mic, noi fiind foarte săraci, unii fraţi veneau pe la noi şi ne mai ajutau cu ceva, uneori ne dădeau şi câţiva bănuţi. Mă uitam la acei oameni şi-mi venea să-i sărut.Atunci s-a născut în gândul meu ideea aceasta: dacă voi creşte mare niciodată nu voi uita de orfani, de văduve, de invalizi, ci îi voi ajuta. Când am crescut mare eu am îndeplinit unele fapte de binefacere în viaţa mea. De altfel găsim scris că RELIGIA CURATĂ Şl NEÎNTINATA înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor si să ne păzim neîntinaţi de lume (Iacov 1:27). îngerii mi-au zis:

- Nu te teme acum te vei despărţi de acest corp. M-am cufundat în pământ si m-am văzut la un moment dat într-un mormânt. Eu eram în mormântul acela şi pe lângă mormânt erau toţi prietenii şi prietenele mele, care râdeau de mine. Aş fi vrut să le zic:

Nu râdeţi pentru că toţi aici veţi ajunge; însă n-am putut să zic nimic, n-am putut să vorbesc. Aş fi dorit să-i întreb: Unde sânt soţia şi copiii mei? Aşa de rău am fost faţă de ei că n-au venit nici măcar să vadă cum mă înmormântaţi voi pe mine? Atunci m-am rugat astfel: Doamne tu care m-ai scăpat de focul acela îngrozitor scapă-mă şi de aici din mormântul acesta că eu sânt viu. Am simţit în timpul acela că cineva trage din mine toată puterea apoi am simţit că o forţă mă trage afară din groapa. La un moment dat m-am văzut afară din groapă, într-un alt corp, un corp transparent. Prietenii şi prietenele mele au dispărut şi eu m-am mirat uitându-mă la corpul meu din mormânt. Mi-am zis: cum se face oare că acela din mormânt este corpul meu iar acesta iarăşi este corpul meu. Aveam un corp transparent, foarte moale şi puţin strălucitor. Corpurile îngerilor străluceau mai mult ca soarele atât feţele lor cât şi îmbrăcămintea. Aveau feţe perfect rotunde şi cuvinte aşa de blânde şi de dulci încât nu te saturai niciodată să-i asculţi sau să-i priveşti. La un moment dat Văzându-mă dezorientat şi în corpul acela nou, îngerii mi-au zis:

-  Vezi aşa se întâmplă cu oricine moare. Corpul putrezeşte în mormânt iar sufletul primeşte un corp ca şi al nostru sau ca şi al acelora din iad, corpuri de demoni. Iar tu ai primit un corp de musafir al raiului din cauza necredinţei tale. Apoi îngerii au zis:

-  Acum să mergem să vedem o părticică din rai.

Când ne-am apropiat de poarta cea mare a raiului şi am văzut strălucirea aceea extraordinară, m-am îngrozit, am început să tremur şi mi s-a părut că m-am descompus şi am dispărut. Dar am simţit că îngerii m-au ridicat şi mi-au zis:

- Nu te teme.

M-am simţit atât de nevrednic să pătrund în strălucirea şi frumuseţea aceea extraordinară care nu se poate explica în cuvinte omeneşti. Am văzut în faţa mea trei drumuri: unul alb care se desfăşura în valuri iar în lateral două drumuri galbene. Când am păşit pe prag mi s-a părut că tot parfumul din rai a venit în jurul meu. Era ca şi parfumul emanat de o mulţime de flori. Cu toate că am păşit pe drumul alb nu am simţit că calc pe materie; mi s-a părut că am fost ridicat în sus, păşeam dar ca în aer. Am dorit să-i îmbrăţişez pe îngeri, punând mâinile pe spatele lor, dar mâinile mi-au trecut prin corpurile lor ca prin apă. Eu n-am simţit materie, vedeam însă perfect că sânt corpuri. Am simţit corpul meu foarte moale şi plăcut la pipăit. Am înaintat şi am văzut strălucirea şi frumuseţea aceea, am văzut numai parcuri de flori, pe ambele părţi, parcă fiecare floare ar fi dorit să-mi spună în parte:

Uită-te numai la mine, sânt cea mai frumoasă floare. Acolo parcă toate lucrurile sânt vii, le vezi clar şi limpede, pentru că acolo toate sânt veşnice, nu ca aici lucrurile apar pentru puţin şi apoi dispar Am, început să strig acolo, uitându-mă în stânga si în dreapta:

- O, ce bine este aici, ce frumos este aici.

E aşa de frumos încât nu se poate explica în cuvinte omeneşti Am privit pe orizontală şi privirea mi-a pătruns până departe pentru că acolo nu se vede ca aici pe pământ, câţiva kilometri şi apoi nu . se mai vede. Acolo ţi se pare că vezi până la marginea cerului Totul se vede clar şi limpede acolo, nu te saturi de privit. Spaţiul fiind limpede privirea îmi pătrundea în sus, în aşa fel încât nu se poate explica în cuvinte omeneşti. Nu am văzut limite ca aici pe pământ: tavanul sau cerul. Printre florile acelea multe am văzut pomi cu înălţimea de la trei metri la peste o sută de metri, îngerii mi-au zis:

-  Ştii ce reprezintă aceşti pomi? Eu am spus:

-  Nu ştiu.  Ei au spus:

- Când şi noi am fost oameni pe pământ ca şi tine, după cum am lucrat pentruDumnezeu aşa ni s-a dezvoltat pomul vieţii veşnice. Apoi ei au mai spus:

- Vino să intrăm în palatul raiului.

Am intrat în palatul acela mare, nu ştiu din ce erau făcute zidurile dar atât interior cât şi exterior erau îmbrăcate cu flori. Când am intrat înăuntru am văzut multe uşi. N-am ştiut ce este acolo dar am întrebat pe îngeri.

- Ce este înlăuntrul uşilor? Ei au răspuns :

- Acolo sânt faptele tale rele. M-am îngrozit şi fără să zic ceva m-am gândit: poate că m-au adus aici să-mi văd faptele şi va trebui să recunosc că eu nu sânt vrednic să fiu aici şi mă vor alunga în iad. Dar îngerii mi-au zis:         

- Nu este aşa cum gândeşti tu. Aici sânt toate faptele tale rele iar la uşa din faţă este locaşul pregătit pentru tine şi rudeniile tale. Am intrat pe uşa din faţă, într-o încăpere în care  am    văzut  două  paturi simple şi o masă  pe care era un borcan  cu un pomuleţ în el. îngerii mi-au zis:

- Vezi, atâta ţi s-au dezvoltat faptele tale bune, aici. Am privit la cele două paturi şi spre marea mea surprindere am recunoscut perfect pe tatăl meu pe patul din stânga şi pe mama mea pe patul din dreapta. Aş fi vrut să-i vorbesc tatălui meu dar îngerii nu m-au lăsat să vorbesc cu el şi mi-au zis:                                                                                             

-Lasă-l să se odihnească.

Mi-am îndreptat privirile spre mama pe patul din dreapta şi am întrebat-o: - Dumneata ce faci aici măicuţă? Ea a zis:

-Am venit să vă văd pe voi dar mai ales pe tine cum te vei naşte astăzi din nou. Apoi m-am văzut transformat într-un copil mic, înfăşat în pernă, în braţele ei; ea m-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi mi-a zis:

O dragul meu, de mult am dorit eu această zi, să te văd pe tine cum te vei naşte din nou. Eu am spus:

-  Mamă, lasă-mă jos că eu pot să merg. Mama a spus:

-  Te las dar ai grijă să nu cazi.   Mama m-a lăsat, m-am dezvoltat din nou, am devenit mare iar mama şi tata au dispărut. Am întrebat pe îngeri.

-  Unde este mama şi tata? Ei au spus:- Tatăl tău cântă între îngeri în cor, iar mama ta s-a dus de unde a venit, înapoi pe pământ.

Mama mea trăieşte şi acum. Ea are şaptezeci şi patru de ani. Ştiţi ce s-a întâmplat cu ea în ziua aceea de vineri când s-a întâlnit cu mine? Mama n-a ştiut ce s-a întâmplat cu mine până săptămâna următoare când eu am mers la ea acasă. Când am sosit acasă prima dorinţă a mamei a fost să-mi spună ce a "visat" ea. Am intrat împreună cu soţia mea în curte iar mama a, venit înaintea noastră, a început să plângă şi să spună:

- Gavrile, iată ce mi s-a întâmplat mie vineri, am intrat în casă să iau ceva, am căzut, am leşinat si tu ai venit înaintea mea. întâi te-am văzut normal ca acum, dar apoi te-am văzut un copil mic înfăşat în pernă în braţele mele. Te-am sărutat şi am zis:

- O dragul meu, de mult am dorit eu să te văd pe tine cum te vei naşte din nou... Apoi mi-am revenit."

Am intrat în casa mamei şi am început să plâng şi eu de bucurie împreună cu mama

-   Vino mamă să-ţi spun ce s-a întâmplat în tradevăr...  După ce i-am spus ea a zis:

-   Gavrile dragă,  nu  mai am nici  o putere. Bucuria care este în sufletul meu acum, n-a existat niciodată; Într-adevăr te-ai pocăit...

Măicuţă, m-am pocăit...

Mamei mele i-a venit rău şi am stropit-o cu apă. Ea m-a sărutat pe mine şi pe soţia mea şi zicea că vrea să fie mereu cu noi. Apoi îngerii mi-au zis:

- Vino să auzi cum cântă îngerii în cor. Am ieşit şi în faţa mea la aproximativ cincizeci de metri  era  un  deal  mic  pe care erau  o  mulţime de îngeri  cu tot felul de instrumente în mâini şi toţi cântau dirijaţi de Domnul Isus cântarea:

"Odată vom fi într-o unire

Nu-i prea mult                                                      

Unde-i numai bucurie

Nu-i prea mult."                                                                                                        

După ce au terminat de cântat, îngerul din dreapta mi-a zis:

- Ia-ţi la revedere de la îngeri şi vino să-ţi vezi faptele. Eu n-aş fi dorit, ci doream să merg acolo să fiu împreună cu îngerii. Dar ei mi-au zis:

Dacă Dumnezeu va hotărî să rămâi aici vei primi şi tu un corp ca şi noi şi vei cânta ca şi noi. M-am întors şi a trebuit să trec prin faţa fiecărei uşi, eu fiind în corpul acela transparent, iar înăuntru vedeam societatea rea în care eu luasem parte: bufet, restaurant, baluri, în care eu cel de pe pământ eram prezent acolo. Mi-am văzut faptele rele rămase de la vârsta de şaisprezece ani până la treizeci şi patru de ani. Nu ştiu de ce a vrut Dumnezeu aşa. Nu ştiu de ce numai de la vârsta de şaisprezece ani. M-am îngrozit auzind cuvintele rele, exact aşa cum le vorbisem eu în anturajul prietenilor mei care erau şi ei prezenţi acolo. M-am îngrozit gândindu-mă că îngerii îmi aud cuvintele şi îmi văd faptele. După ce mi-am văzut faptele îngerii mi-au zis:

- Mergem în faţa lui Dumnezeu. Mie mi-a fost frică şi am început să plâng cu amar. Am ieşit din holul   palatului, am intrat între două ziduri albe, foarte înalte şi am văzut că a apărut în faţa mea la aproximativ zece metri o fiinţă foarte înaltă.

Era înconjurată de un fel de ceaţă strălucitoare, dar eu puteam vedea clar că este o fiinţă asemănătoare cu un om. Aşteptam să ţipe la mine şi să-mi spună că locul meu nu este acolo, dar n-a ţipat ci prin cuvinte foarte blânde şi dulci mi-a zis:

-  Vino, nu te teme. Ai avut păcate cât nisipul mării dar prin sângele iubitului meu Fiu Isus toate sânt şterse şi iertate. Eu m-am bucurat foarte mult si din cauza bucuriei am întrebat:

-  Doamne, prin ce am păcătuit eu mai mult pe pământ: Dumnezeu mi-a răspuns:

-  Tot păcatul l-a introdus Diavolul în tine prin puterea băuturilor alcoolice.

Vă mărturisesc că deşi nu-mi plăcea să mă îmbăt şi să cad jos, am făcut toate faptele rele şi ruşinoase sub influenţa alcoolului. Atunci am spus lui Dumnezeu:

-   Doamne dacă vei hotărî să mai trăiesc o mie de ani pe pămînt, nu voi mai bea nici un fel de băutură ce conţine alcool, ci voi face voia Ta. Dumnezeu mi-a zis :

-   Ţine cont: dacă vei mai bea un singur pahar, în clipa aceea vei muri şi vei pierde viaţa veşnică.

Acum sânt convins că dacă aş îndrăzni să beau un pahar de alcool aş cădea jos, aş muri şi sufletul mi-ar zbura în iad. De aceea le spun prietenilor mei acum: Ce folos este dacă un om ar câştiga lumea întreagă dar şi-ar pierde sufletul. Apoi Dumnezeu mi-a zis:

- Am  hotărât să mergi  în  lume pentru  familia ta şi atâtea alte suflete care doresc mântuirea. Du-te spune la toţi aceia cu care vei avea ocazia să vorbeşti, ce ai văzut şi ce ai auzit. Spune-le la toţi să se pocăiască căci în curând lumea se va sfârşi. Acum du-te, nu teteme. Duhul meu este mereu cu tine.

Am simţit că a venit peste mine un curent rece, am simţit o transformare şi am plecat. Cei doi îngeri m-au însoţit şi am ajuns la poartă. Am privit în urma mea şi am văzut că drumul pe care venisem s-a înfăşurat şi n-a mai fost. îngerii mi-au spus că drumul acela se desfăşoară numaipentru musafirii raiului. Am ieşit pe poartă şi îngerii au aşezat în faţa mea o bancă pe care au pus un cearceaf alb şi mi-au spus:

- Urcă-te pe bancă.

M-am urcat pe bancă şi am observat că mă aflu pe un munte înalt. Am privit în jos şi am văzut două grupe de credincioşi: un grup era biserica baptistă maghiară din Ipu jar celălalt era biserica baptistă română din Marca. Tocmai oamenii pe care eu nu-i simpatizam înainte. Veneaucântând cu toţii aceeaşi cântare:

"Cu bucurie vor secera aceia

Cei ce cu lacrimi pun sămânţa lor"

După ce credincioşii de jos au terminat de cântat, îngerii mi-au vorbit. Cel din dreapta mi- a spus:                   

- Fraţii tăi te întâmpină, cu aceia va trebui să te bucuri din Cuvântul lui Dumnezeu şi cu aceia va trebui să lauzi pe Dumnezeu. De-acum ai grijă să nu cazi, îngerul din stânga mi-a zis:

Si acelora va trebui să le mărturiseşti pocăinţa. Eu însă m-am întrebat: De ce oare va trebui să le mărturisesc şi acelora pocăinţa, eu care n-am fost pocăit, ca şi ei? Mai târziu m-am convins că este adevărat, pentru că nu toţi sânt pocăiţi, unii şi-au schimbat doar numele. Ei au doar un nume. Apoi îngerii m-au părăsit şi au intrat în rai.

CAP. III

         REVENIREA LA VIAŢĂ

Eu m-am trezit dintr-o dată în morgă. Eram îmbrăcat într-un halat pătat cu sânge Cu o zi înainte halatul fusese folosit pentru efectuarea unei autopsii. Era în jurul orei 21. Mă găseam singur în camera aceea, uşa fiind încuiată. Am privit în afară printre gratiile uşii. Primele persoane care au apărut în faţa uşii au fost soţia mea şi fratele meu. Se întorseseră din oraş ca să vadă de mine. Când m-au văzut viu s-au bucurat foarte mult. Eu însă nu i-am recunoscut prea bine şi mi s-a părut că sunt nişte copii de opt-nouă ani, atât ei, cât şi toţi ceilalţi oameni care au venit acolo. Soţia mea a dat fuga şi a anunţat pe doctorul Puşcaş. Dar el n-a crezut că am revenit la viaţă şi n-a vrut să vină să mă vadă. A trimis doar un asistent care a venit la mine si mi-a pus întrebări ca să vadă dacă reacţionez normal l-am răspuns normal la toate întrebările. Vestea că am revenit la viaţă s-a întins cu repeziciune în spital. Personalul spitalului şi bolnavii au venit să mă vadă. Doctorul Puşcaş m-a chemat în cabinetul său şi m-a întrebat de ce boală am suferit în viaţa mea. Eu i-am răspuns: - Nu am suferit de nici o boală în trupul meu, ci doar în sufletul meu am suferit de cea mai gravă boală din lume: boala de necredinţă. Medicul a spus:

- Eu trebuie să-ţi dau o reţetă şi nu pot să scriu pe ea boala de necredinţă. Eu i-am spus:

- Poţi să scrii pe ea ce vrei eu însă am primit reţeta sfântă din partea lui Dumnezeu. Acea reţetă spune că eu sânt iertat şi aş dori ca şi tu, Puşcaş, să primeşti această reţetă si să recunoşti că nu tu eşti doctorul doctorilor, ci Domnul Isus este doctorul acela. EI m-a salvat azi de la moarte şi din chinul veşnic şi m-a strămutat în împărăţia lui Dumnezeu

Medicul m-a întrebat apoi ce am visat. Eu însă i-am explicat că nu am visat nimic. Experienţa mea a fost o experienţă profundă care nu se poate compara cu un vis. Eu am văzut lucrurile veşnice. Totul străluceşte acolo. Eu nu m-am culcat seara, pentru a mă scula dimineaţa. Eu am murit dimineaţa si am revenit la viată seara.

Medicul a scris o reţetă şi a dat-o soţiei. Ea mi-a băgat-o în buzunar dar eu am scos-o din buzunar, am spus că nu am nevoie de ea, am rupt-o şi am aruncat-o ta coş. Apoi am plecat şi am ieşit în stradă. Aici în stradă am început să văd oamenii la înălţimea lor normală, inclusiv pe doctorul Puşcaş, căci şi pe el l-am văzut mic până atunci. Tot aici am recunoscut mai bine pe soţia mea şi pe fratele meu imediat am început să mărturisesc ceea ce mi s-a întâmplat oamenilor din jurul meu. Ne-am îndreptat cu toţii spre şosea şi am făcut autostopul. Un autobuz s-a oprit şi ne-a luat. M-am aşezat pe scaun în spatele şoferului. El a deschis discuţia cu mine şi eu am început să-i povestesc ce mi s-a întâmplat. Oamenii din autobuz au auzit şi s-au adunat în jurul nostru. Le-am mărturisit ce mi s-a întâmplat. Şoferul m-a întrebat de ce boală am suferit şi i-am spus că am suferit de cea mai gravă boală din lume: boala de necredinţă. El s-a abătut de la traseul normal cu circa doi kilometri ca să ne ducă până acasă. El a rămas foarte mişcat de mărturisirea mea şi apoi s-a întors la Dumnezeu.

Duminică dimineaţa am mers la biserică şi mi-am cerut iertare pentru vorbirea de rău anterioară . Am călătorit mult, am fost în multe biserici mărturisind experienţa prin care am trecut. De multe ori mi s-a dat poruncă să tac, dar n-am tăcut considerând că porunca de a vorbi pe care Dumnezeu mi-a dat-o, este mai mare decât porunca oamenilor. Când mă întâlnesc cu foştii mei prieteni ei mă întreabă:

-    Gavrile îţi  aminteşti    cum    ne spuneai  tu bancuri şi glume! Cât de mult ne distram noi  înainte!

-    Da îmi amintesc şi îmi pare rău. Dar voi vă amintiţi că acel Gavril de atunci a murit şi s-a născut un alt Gavril care doreşte şi mântuirea voastră! Să ascultăm    Cuvântul    Bibliei de    la 2    Pet.3:9    care spune: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă."

Dumnezeu doreşte ca oamenii să-L cunoască pe El, pentru ca să poată avea parte în locaşul cel fericit. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu înţelepciune şi putere. Rămâneţi credincioşi până la sfârşitul zilelor pe pământul acesta.

Pace, iubiţii mei, si bucurie veşnică. SFÂRŞIT

GAVRIL BĂRNUŢ

3

2